Ghid aer conditionat

Raceala poate fi cauzata de aerul conditionat?

Raceala poate fi cauzata de aerul conditionat?

Aparatul de aer conditionat va ajuta sa va creati un mediu relaxant chiar si in zilele caniculare, fie ca sunteti acasa, fie ca sunteti la birou. Sunt anumite persoane, cum ar fi femeile insarcinate, cardiacii sau nou-nascutii, care nu au voie sa se supraincalzeasca. Deci, intr-o oarecare masura, putem preciza ca aerul conditionat are capacitatea de a salva vieti.

Acesta detine o serie de avantaje, insa, cu siguranta ati intalnit persoane care se plang din cauza aparatului de aer conditionat. Acestia considera ca el este motivul pentru care au dobandit raceli, dureri de cap sau de spate. Dintre cele enumerate, se pare ca raceala este cea mai frecventa afectiune cauzata de expunerea la aerul conditionat.

Igienizare periodica:

In interiorul aparatului de aer conditionat exista o serie intreaga de patogeni. Ceea ce inseamna ca daca nu se realizeaza periodic igienizarea, puteti contacta raceli ori alte infectii respiratorii. Desi ati tinde sa credeti ca este din cauza curentului, nu este el de vina.  Acesti agenti patogeni au o mare capacitate de a contamina oamenii, si astfel se pot genera diverse afectiuni ale aparatului respirator. Ele pot fi: pneumonii, bronşite, diferite viroze etc. In plus, alte probleme de sanatate pe care le provoaca aerul conditionat sunt cele ce fac parte din categoria rinitelor, faringo-amigdalitelor si otitelor, sinuzitelor, astmului, racelii, laringitei, durerilor de cap de tip nevralgic, ale spatelui, gatului, durerilor intercostale.

Mai mult decat atat, ochii pot fi afectati, de asemenea, de aerul conditionat, aparand iritatii, inrosire ori lacrimare. Desi veti avea tendinta de a spune ca de vina este „curentul”, adevaratii vinovati sunt virusurile, bacteriile si ciupercile care se ascund in unitatea ce nu este bine intretinuta. Trebui sa acordam atentie faptului ca, de cele mai multe ori, problemele de sanatate apar din cauza microorganismelor ascunse in aparat. In cazul in care nu curatati frecvent filtrele aparatului, pe ele se vor dezvolta germeni ce pot cauza conjunctivite virale. In plus, in situatia in care sunt inhalati, ei provoaca rinite alergice ori astm. Aerul conditionat este un mediu propice pentru inmultirea microorganismelor, dar si pentru raspandirea rapida a acestora, in special in spatiile inchise. Aparatele de aer conditionat produc mici particule, aerosoli, de origine organica (componente ale microorganismelor) ori anorganica, avand un important efect alergic.

Temperatura optima:

O alta cauza a racelii ar putea fi temperatura setata. Trecerea brusca de la caldura excesiva din exterior la incaperea racita cu ajutorul aerului condiţionat, reprezinta un mic soc termic pentru organism. Din pacate, cu totii avem parte de mai multe astfel de socuri în fiecare zi. Astfel, ele ar putea afecta sistemul imunitar, iar organismul devine mai slab in fata patogenilor cu care intra in contact. Asadar, una dintre cauzele pentru care putem dobandi o raceala chiar in mijlocul verii este diferenta de temperatura dintre interior si exterior.

Directia jetului de aer:

In plus, sunt mult mai multe sanse sa raciti de la aer condiţionat daca sunteti transpirat. Trebuie sa evitati sa stati in incaperea in care este pozitionat aparatul daca sunteti transpirat. In plus, puteti sa setati directia jetului de aer in alta parte fata de cea in care va aflati dumneavoastra. De asemenea, este foarte important ca viteza şi presiunea aerului rece sa nu fie prea mari. Se recomanda ca temperatura din incapere sa fie cat mai apropiata de cea din mediul exterior. De preferat, diferenta sa fie de cel mult 10°C. Pastrati mereu un echilibru, sa nu setati o temperatura joasa a aparatului, iar afara sa fiti doborati de caldura. Temperatura din camera sa fie intre 20 si 24º C, iar  umiditatea sa fie intre 40 si 50%, cel mult 60%, pentru a nu creste riscul de aparitie a mucegaiului.

Functia ”umidificare”:

O idee chibzuita ar fi achizitionarea unui aparat de aer conditionat care sa aiba si functie de umidificare a aerului. Aerul uscat si rece va usca atat pielea, cat si caile respiratorii, mai ales mucoasa nazala. Aceasta din urma are rolul de a pastra la distanta virusurile, dar daca se usuca, ea nu isi mai poate indeplini cu succes misiunea. Astfel, capacitatea de aparare a organismului va scadea, iar predispozitia spre infectii va creste.

Asadar, jetul de aer, pe care aparatul il elimina, sa nu sufle in mod direct catre dumneavoastra. Ar fi ideala montarea echipamentului de aer conditionat astfel incat sa nu actioneze direct spre extremitatea cefalica si coloana vertebrala. Cu cat aerul parcurge o distanta mai mare si isi schimba de cateva ori directia, cu atat este mai bine. Astfel, echipamentul isi va pierde capacitatea de a produce acea senzatie de curent. A doua varianta ar fi montarea aparatului in alta camera, spre exemplu in hol, pentru a raci indirect camerele.

Trebuie sa tineti cont de doua sfaturi:

1. sa se efectueze igienizarea aparatului, cel putin de doua ori pe an;

2.sa nu existe o diferenta mai mare de 10°C intre temperatura din interior si cea din exterior.

Asadar, puteti apela fara griji la ajutorul aparatului de aer conditionat pentru a raci spatiul in care va aflati, pentru ca NU raciti din cauza lui. Puteti raci din cauza faptului ca nu se ofera atentie necesara sfaturilor specialistilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *